"Aventura unei calatorii nu poate avea nici un substitut. Ea este o experienta totala, marea oportunitate de a-ti dovedi perspicacitatea." ( Rosalind Massow).

miercuri, 12 ianuarie 2011

Pregatirile de drum…

Posted by Real Travel - Lumea vazuta de noi.... On 14:09 5 comments

Concediul, dragii mei, il “convoc”, fara exceptie, de trei ori pe an.
Unul mai micut, de maxim o saptamana, anuntat prin februarie, pentru luna mai, cand ma aventurez in cunoasterea aproximativa a unei capitale.
Cel din vara, programat imediat ce revin din precedentul, cu plecarea stabilita in august, dedicat unui loc asortat cu plaja.
Si cel din decembrie, programat din august, care imi ofera garantia unei petreceri deosebite de revelion.

Si asa, dupa cum va puteti imagina, roadele pecuniare ale muncii mele, sunt in proportie de 98% destinate platilor catre agentii – mai exact catre o singura agentie de turism, careia ii aduc un profit bunicel, inca din 1997. Dar, care, ma si scuteste de surprize neplacute, asemeni celor traite de compatrioti de ai nostri, plecati la intamplare, prin jungla intelenita a ofertelor de vacanta, de tot soiul.


In acest sens, doresc sa va enunt cateva sfaturi, care sa va crute de neplaceri atunci cand plecati in vacanta: 
  • Deveniti fideli unei singure agentii de turism; - initial alegeti una care v-a fost recomandata;
  • Solicitati de la agentie, inainte de plecare, minime informatii legate de schimb valutar, costuri practicate pentru diferite servicii, oferite la destinatie – transport taxi, excursii optionale locale, bilete muzee etc.; - este foarte util sa le cunoasteti inainte de a incerca cineva sa va taxeze la suprapret.
  • Cand alcatuiti bagajul rezumati-l la cat mai putine articole; – dovedit nu aveti nevoie de cinci geamantane pline; – fiind multe, riscati sa fie ratacite prin aeroporturi, sa achitati suplimentar pentru ele, in plus, va veti ingreuna in mod inutil calatoria;
  • Alegeti un troller, geamantan, papornita, etc. cu inscriptii sau culori deosebite; - va va ajuta sa-l identificati mai usor in mormanul adunat pe banda rulanta;
  • Inainte de imbarcare, sigilati bagajele cu banda protectoare; - costa cativa banuti, dar e extrem de utila daca ploua sau ninge. Folia protectoare impiedica infiltrarea apei si nu riscati sa va gasiti, la destinatie, toate lucrurile pictate abstract.

In speranta ca incep sa va fiu de ajutor,va doresc o zi plina de bucurii! 
Pe maine…


Insula Praslin - Seychelles ( daca va decideti sa zburati cu avionul cu flori, 
administrati in prealabil 1-2 pastile distonocalm ...)

5 comentarii:

Asta imi place si mie cel mai mult, sa vad bagajul la usa! Atunci stiu sigur ca e momentul sa plec...ha ha

mie imi spui - daca as stii ca pot pleca acum nici nu m-ar mai interesa sa fac bagajul - as pleca tragand usa dupa mine si atat.

Dragut, concis si cu simtul umorului ... ne place :)

La cat mai multe postari !!!

Trimiteți un comentariu