"Aventura unei calatorii nu poate avea nici un substitut. Ea este o experienta totala, marea oportunitate de a-ti dovedi perspicacitatea." ( Rosalind Massow).

joi, 13 ianuarie 2011

Paradisul

Posted by Real Travel - Lumea vazuta de noi.... On 09:32 2 comments

…Se considera pierdut… Eu, l-am descoperit, pe pamant, atunci cand ma asteptam mai putin.
Seychelles - destinatia mea de suflet, locul unde mi-as dori sa-mi pot petrece in tihna ultimii ani din viata. Locul unde mi-a ramas inima pentru totdeauna, la care ma gandesc zilnic de cand m-am intors, si pentru care am plans ca un copil, atunci cand l-am parasit…
Seychelles - l-am descoperit “accidental” - drumul facut la agentie fusese programat pentru achizitia unei excursii in Bora-Bora – insa, mi-a depasit cu mult orice asteptare.
Doream sa plec intr-un loc exotic si dupa cercetari interminabile pe internet ma hotarasem catre Polinezia Franceza.


Mahe - Seychelles
Ca de obicei, “socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ”. Am aflat ca nu pot merge in Bora-Bora decat cu viza de America. Cum era deja sfarsitul lunii iunie si concediul era programat in luna august, nu dispuneam de suficient timp sa aplic pentru viza. Si din multitudinea de oferte prezentate de scumpa mea doamna de la agentie, m-am oprit la Seychelles.
Va spun sincer, nu stiam atunci nici macar unde se afla pe harta si nici nu aveam vreun argument propriu pentru care sa vreau sa merg acolo. Doar inflacararea ei m-a convins intr-un final sa fac rezervarea.

Si iata-ma la drum. Un drum lung, cu o escala la Paris si pauza destul de mare intre cele doua zboruri.



video


Am ajuns…..ploua. Am luat in graba un taxi de la aeroport si am rostit mecanic destinatia – “Plantation Club Hotel”. Pana la hotel, nimic spectaculos. O sosea serpuita, ce inconjura insula principala, cu doua sensuri de mers, catre care se aplecau palmieri de diferite inaltimi si cateva magazine ce imi sugerau ca am picat in Cuba din anii filmelor alb-negru. Deja, nu ma mai simteam confortabil, dupa atatea ore de zbor si o imagine dezolanta, invechita a unui drum scaldat de ploaie. In fata hotelului alt soc – cand ma pregateam sa achit cursa, soferul imi spune zambind: “Nu trebuie sa platiti acum. Gasiti cartea mea de vizita la receptie si rugati fata de acolo sa ma sune de cate ori aveti nevoie. De plata vorbim la sfarsitul vacantei…Bucurati-va de sedere”. Am incercat sa ma impotrivesc si ma tot uitam la sotul meu asteptand si dezaprobarea lui, insa, indiferent de argumentele noastre, soferul, - Armando - nu s-a lasat induplecat.

Ok. Am intrat in camera – wow – patul care trebuia sa fie unul cu baldachin, avea din dotare doar niste bete suspendate, frigiderul era incorporat intr-un dulap a carui usa “era proptita de spatele unei soparle mici si verzi” care l-a dezechilibrat cand a rupt-o la sanatoasa si a lasat usa sa cada pe gresia ciobita din loc in loc. Peretii erau “captusiti” cu bucati mari de rigips, vopsite doar pe margini si prin geamul de la terasa puteam vedea clar kichiul absolut – un elefant din lut, ranjind la noi, cu ochi inlacrimati de ploaie.



                                                        Aeroportul Praslin - Seychelles

Nu mai aveam chef de nimic. Mi-am zis ca un dus m-ar putea bine-dispune si m-am repezit la bagaje sa scot afara toate cele trebuincioase. Stupoare: de la ploaie (plouase si la Paris) gentile de voiaj se udasera si toate hainele noastre isi “imprumutasera” culorile formand un mirific curcubeu textil.
Acela a fost momentul in care am sunat la bar si am cerut 200ml Martini Rosso. Dupa ce am asezat receptorul, cu grija, am reanalizat situatia, am revazut elefantul de pe terasa si … am sunat din nou, sa-mi aduca toata sticla.
Imi venea sa urlu!!!!!!!! Cheltuisem cu excursia asta echivalentul unei masini noi (autohtone), si ma asteptasem sa gasesc izvor de lux. In schimb aveam sa gasesc o “Mamaia comunista cu palmieri. Si ma vaitam si scurgeam sticla…pana m-am imbatat si am cazut lata in patul cu bete.

M-am trezit pe la ora 7 fara un sfert, seara, cu ochii bulbucati, am ranjit la elefant – hmm - statuse ploaia – si m-am impleticit spre baie. Sotul meu statea pe terasa in fata unui soare galbejit. Tot acolo l-am gasit si cand am iesit din baie, insa…in bezna. Intrebarea fireasca: Cat am stat la baie? Ma uit la ceas 7 si doua minute – Jesus!!!! Mi-am zis ca sunt inca beata, prin urmare nu pot rationa…Am iesit timid pe terasa si am vazut cerul: mii de stele alburii erau imprastiate deasupra noastra, “la distanta de un brat”. Ma gandeam ca pot sa intind mana si sa le adun in palme…Un covor imens, presarat cu nestemate imposibil de mari.
A fost prima imagine desavarsita din viata mea. (va continua…)

Va doresc o zi plina de bucurii! Si ne vedem maine…

2 comentarii:

Promitator. Asteptam detalii :)

pare foarte frumos din filmare :)

Trimiteți un comentariu